O serie de bănci din România testează sistemul de plăți instant, care permit transferul banilor în 10 secunde dintr-un cont în altul și dintr-o bancă în alta în orice moment al zilei, facilitate care va fi lansată pentru clienți în toamnă. Sistemul este util atât în cazul plăților de urgență, dar și al plății salariilor, banii ajungând în contul angajaților în același timp, indiferent de banca cu care lucrează. Salariile ar putea fi astfel virate chiar și în weekend, dacă angajatorul dorește acest lucru.
Băncile aflate în top cinci în România vor începe din februarie testarea sistemul Instant payments, iar până la finalul anului viitor este posibil ca șase bănci să ofere serviciul în piață, a anunțat Bogdan Năstase, project manager Transfond, la conferința Viitorul & Siguranța plăților electronice".